Bruxelles: Astăzi va fi lansată Misiunea civilă a Uniunii Europene în Republica Moldova
Lansarea Misiunii civile a Uniunii Europene în Republica Moldova, precum și continuarea asistenței în sectorul de apărare al țării, sunt subiectele care vor fi discutate la Reuniunea Consiliului Afacerilor Externe al Uniunii Europene, care se desfășoară astăzi și mâine, la Bruxelles. Totodată, pe ordinea de zi a întrunirii figurează subiecte precum contracararea efectelor agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, și acordarea sprijinului pentru această țară.
Unul dintre subiectele de pe agenda întrunirii ține de lansarea Misiunii Civile a Uniunii Europene în Republica Moldova, a declarat în debutul întâlnirii, ministrul de externe al României, Bogdan Aurescu. Șeful diplomației de la București și-a manifestat speranța că misiunea va începe să funcționeze până la sfârșitul acestei luni.
„În contextul efectelor agresiunii militare rusești, voi saluta astăzi lansarea misiunii Civile a Uniunii Europene în Republica Moldova, care va fi condusă de un diplomat român și sunt mândru de acest lucru. Ultima dată, în cadrul Reuniunii Consiliului Afacerilor Externe am luat decizia de a institui Misiunea Civilă, iar astăzi vom lansa propriu-zis misiunea și sper ca până la sfârșitul acestei luni, ea să-și înceapă activitatea. În același timp, voi prezenta procedura pe care România a lansat-o împreună cu celelalte state pentru a sancționa persoanele care acționează împotriva stabilității Republicii Moldova”, a declarat Bogdan Aurescu.
Totodată, miniștrii Afacerilor Externe din țările blocului comunitar vor discuta despre agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și contracararea efectelor provocate de aceasta, precum și sprijinul oferit țării. Oficialii vor discuta și despre aprobarea unui nou pachet de sancțiuni impus Rusiei, a afirmat Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, care va prezida reuniunea.
„Vom vorbi desigur despre situația din Ucraina și despre un nou pachet de sancțiuni impus Rusiei. Vom face un schimb de opinii cu privire la Balcanii de Vest și Cornul Africii. În timpul unui prânz de lucru, îi invităm pe omologii noștri din Balcanii de Vest să discutăm situația din regiune”, a declarat Josep Borell.
Consiliul va aborda, printre altele și subiecte referitoare la Asia Centrală, Tunisia și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. Se așteaptă ca miniștrii de resort să aprobe Pactul civil în domeniul Politicii de Securitate și Apărare Comună, precum și concluziile privind politica pentru apărare cibernetică a UE și deficitul de finanțare umanitară.