CFM anulează cursele de tren Chișinău - Iași, timp de trei zile
Cursele de tren Chișinău - Iași vor fi anulate, în perioada 30 mai - 1 iunie, anunță Calea Ferată din Moldova (CFM).
Potrivit Întreprinderii, decizia a fost luată în contextul Summit-ului Comunității Politice Europene care se va desfășura la începutul lunii viitoare. CFM mai anunță că trenul de pe cursa Chișinău – București va circula zilnic, fără abateri de la orar.
Amintim că, la data de 1 iunie, Republica Moldova va găzdui Summitul Comunității Politice Europene. La eveniment sunt așteptați circa 50 de oficiali, șefi de stat și de guvern, precum și lideri ai Uniunii Europene.
În cadrul celui de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene, care se va desfășura la Bulboaca, oficialii vor discuta despre eforturile comune pentru pace, în contextul războiului din Ucraina și al crizelor conexe, apărarea democrației, consolidarea securității energetice și reziliența statelor europene.