Politic

Curtea de Apel Comrat a validat rezultatele alegerilor pentru funcția de bașcan al autonomiei găgăuze

Ședința Curții De Apel Comrat privind validarea turului doi pentru funcția de bașcan al Găgăuziei a durat aproximativ cinci ore. Evghenia Guțul a declarat după decizia instanței că este gata să se așeze la discuția cu guvernarea pentru a colabora pentru binele regiunii.

„Noi am venit să muncim pentru bunăstarea oamenilor și ei la fel au același obiectiv de a munci pentru binele Republicii Moldova și a Găgăuziei inclusiv. Suntem gata să ne așezăm la masa negocierilor și să avem un dialog”, a menționat Guțul.

Decizia poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție.

Amintim că, anterior CNA și procurorii anticorupție au efectuat percheziții la mai mulți reprezentanți ai staff-ului Evgheniei Guțul, în cadrul unui dosar de corupere a alegătorilor. Săptămâna trecută, CNA a descins și la sediile Consiliului electoral și Judecătoriei Comrat de unde au ridicat plicurile cu listele electorale. CNA a precizat ulteriuor că există bănuială rezonabilă că persoane decedate sau aflate în afara țării ar fi fost înregistrate că și-ar fi exercitat dreptul la vot.

Comisia Electorală Centrală a inițiat opt procese contravenționale pe faptele de finanțare ilegală a concurenților electorali, care au primit donații de la persoane fizice cu depășirea plafonului maxim stabilit de lege pentru donațiile în numerar, în cadrul alegerilor desfășurate în Unitatea Teritorial Administrativă Gagauz-Yeri.

Nokta
Sursa: Nokta
Olga Stăvilă

Olga Stăvilă

Autor

Citește mai mult