Șefa Procuraturii Anticorupție critică decizia de examinare a dosarului lui Vladimir Andronachi cu ușile închise
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a solicitat Parlamentului să modifice Codul de procedură penală, astfel încât procurorii să obțină dreptul de a contesta deciziile emise de judecători, atunci când acestea contravin normelor legale. Potrivit acesteia, vineri magistratul din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, care examinează cauza penală de învinuire a ex-deputatului democrat Vladimir Andronachi, în dosarul Frauda Bancară, a decis examinarea cauzei cu ușile închise. Șefa Procuraturii Anticorupție susține că dosarele de rezonanță trebuie examinate în ședințe publice.
„Această decizie nefondată, încalcă legea, Constituția Republicii Moldova și principiile europene. Schemele și infracțiunile comise în dosarul „Frauda bancară” nu vor fi acoperite sau ascunse ca secrete bancare sau secret de stat. Este inadmisibil. Legea nu permite acuzatorului de stat să conteste această decizie, la această etapă a judecării cauzei. În acest context venim cu un îndemn public și urgent către Parlament să modifice Codul de procedură penală, ca să permită procurorilor să conteste așa tip de hotărâri, care sunt contra normelor legale”, a afirmat șefa Procuraturii Anticorupție.
Totodată, Veronica Dragalin a anunțat că va solicita Consiliului Superior al Magistraturii să inițieze procedura de sancționare disciplinară a judecătorului, pentru decizia de a examina cu ușile închise un dosar de rezonanță, cum este cel al lui Vladimir Andronachi, învinuit în cauza penală Frauda bancară. Amintim că, pe 19 mai, judecătorii au decis să prelungească arestul la domiciliu al ex-deputatului democrat, pentru încă 30 de zile.
Vladimir Andronachi pledează nevinovat. Anterior, el a declarat că a fost pus sub învinuire la comandă politică.