Șeful CNA, despre sursele de finanțare a partidelor
Unele surse de proveniență a banilor pentru finanțarea Partidului politic ”ȘOR” sunt aparent legale, iar altele ilegale, a afirmat șeful Centrului Național Anticorupție, Iulian Rusu, în cadrul unei emisiuni de la Pro TV.
„Surse sunt multiple, pot proveni și din activitate aparent legală, spre exemplu din dividente: o întreprindere care are activitate economică și a avut profit la sfârșit de an. Aceste resurse financiare se distribuie între acționari sub formă de dividente, se achită impozite, pot fi eliberate în numerar. Se împart între acționari și ulterior destinația lor se transformă într-un mister. Nemaivorbind de sursele ilegale, cum ar fi trecerile în numerar la frontieră, poate în cantități mai mici, dar mai des sau utilizarea criptomonedei, în calitatea de transfer de resurse și ulterior monetizarea ei”, a declarat Rusu.
Totodată, șeful CNA susține că există o interacțiune cu alte instituții din domeniu pentru prevenirea fenomenului de finanțare ilegală a partidelor. El a mai atenționat că, pentru a depista sursele, este necesară îmbunătățirea mecanismului de verificare la frontieră și reglementarea operațiunilor cu criptomonede.
Amintim că procurorii investighează dosarul de finanțare ilegală a Partidului Politic ”Șor”, iar pe rol la Curtea Constituțională se examinează o sesizare depusă de Guvern privind verificarea constituționalității formațiunii Șor.