Externe

Grupul Wagner a anunțat că se retrage din Bahmut

Grupul de mercenari Wagner din Rusia a început să-și retragă forțele din orașul ucrainean Bahmut, a declarat fondatorul grupului, Evgheni Prigojin, într-o înregistrare video publicată joi, transmite Reuters.

Evgheni Prigojin a anunțat sâmbătă că a capturat Bahmut, după cea mai lungă și sângeroasă bătălie din război. El a spus că luptătorii săi se vor retrage acum și că trupele regulate rusești îi vor înlocui. În ciuda acestei victorii militare, nu este clar dacă forțele Moscovei vor fi capabile să mențină controlul asupra orașului decimat, în contextul în care contraatacul ucrainean a început deja.

Analiștii militari cred că Bahmutul ar putea împărtăși soarta orașelor Izium, Liman sau Herson, ocupate inițial de ruși și apoi recucerite de ucraineni.

Potrivit ANTENA 3 CNN, anul trecut, Evgheni Prigojin, care a stat, el însuși, la închisoare în timpul perioadei sovietice, a făcut recrutări în penitenciarele din Rusia, promițând deținuților că pedepsele le vor fi șterse dacă vor supraviețui luptelor.

Kievul a menționat că, pe parcursul asaltului rusesc de la Bahmut, unitățile Wagner compuse din foști deținuți au lansat atacuri aproape sinucigașe asupra liniilor defensive ucrainene și au fost doborâte în număr mare.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult