Economic

Expert din București: Summitul CPE oferă posibilitatea antreprenorilor moldoveni să-și promoveze produsele

Summitul Comunității Politice Europene, care va avea loc la 1 iunie la Bulboaca, oferă posibilitatea antreprenorilor moldoveni să-și promoveze produsele. Este o bază viabilă pentru dezvoltarea diplomației economice, a menționat într-un comentariu expertul în politică externă din București, Mihai Isac.

newsmaker.md
Sursa: newsmaker.md

„Este foarte ușor să vină, să vadă, să meargă la vestitele vinării din Republica Moldova și să plece acasă cu o imagine creată artificial. Prin faptul că vin 1000 de jurnaliști, prin faptul că o să fie prezente extrem de multe personalități politice din lumea europeană, pe lângă aceștia vor veni consilierii lor care se ocupă direct de relațiile cu Republica Moldova, este o ocazie unică pentru foarte multe afaceri să prezinte oportunitățile de a investi în Republica Moldova”, a declarat expertul Mihai Isac.

În context, directorul de program „Mediu de afaceri și IMM” la Expert-Grup, Stas Madan, a precizat că nu pot fi excluse și beneficiile economice imediate ale acestui eveniment.

Estimativ, reieșind din numărul de delegați și jurnaliști străini care vor fi prezenți la Summitul Comunității Politice Europene de la 1 iunie la Bulboaca, aproximativ 1500 - 2000 de persoane, firmele, în special din sectorul HoReCa, vor avea vânzări suplimentare între 6 și 10 milioane de lei.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult