Klaus Iohannis: Integrarea în spațiul Schengen rămâne un obiectiv strategic național
Intrarea României împreună cu Bulgaria în Schengen este o opțiune „considerabil mai bună” și nu va fi acceptată niciodată o intrare separată, așa cum își doresc Austria și Olanda, a declarat președintele României, Klaus Iohannis.

Potrivit lui, România caută soluții pentru un vot pozitiv dat ambelor state vecine. Astfel, aderarea României în spațiul Schengen rămâne obiectivul principal, a declarat liderul de la București.
„Integrarea în spațiul Schengen rămâne un obiectiv strategic național. Noi avem două probleme, atitudinea Austriei, care este rezervată și doi, votul Olandei, a fost mixt. Pentru România a fost da, pentru Bulgaria a fost un jumătate nu”, a declarat Klaus Iohannis.
Menționăm că mâine președintele României, Klaus Iohannis va participa la reuniunea Consiliului European, la Bruxelles, temele principale fiind situația din Ucraina și progresele realizate în domeniul energetic. Președintele Klaus Iohannis intenționează să pună, însă, pe agendă și subiectul aderării României la spațiul Schengen, deși un nou vot pe această temă va putea fi exprimat doar în viitorul Consiliu Justiție și Afaceri Interne.
Amintim că la data de 8 decembrie, în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne, Austria și Olanda nu au votat pentru acceptarea României și Bulgariei în spațiul Schengen.