Externe

Turcia: Secțiile de votare s-au deschis pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale

Secțiile de votare s-au deschis duminică la ora locală 08:00 (05 GMT) în Turcia, pentru un al doilea tur al alegerilor prezidențiale, în care președintele aflat la sfârșit de mandat, Recep Tayyip Erdogan, se confruntă cu social-democratul Kemal Kilicdaroglu, informează agențiile de presă internaționale, citate de Agerpres.

agerpres.ro
Sursa: agerpres.ro

După încheierea scrutinului la orele locale 17:00 (14:00 GMT), primele rezultate sunt așteptate la începutul serii.

Cei doi contracandidați vor să îi atragă pe cei 8,3 milioane de votanți care nu au mers la urne în primul tur de scrutin.

Atunci, Erdogan s-a plasat în fața lui Kilicdaroglu, reprezentantul opoziției, iar partidul său conservator AKP și aliații acestuia și-au asigurat o majoritate parlamentară. Erdogan a obținut 49,5% din voturi în primul tur din 14 mai, în timp ce Kilicdaroglu a primit 44,9% din sufragii.

Două viziuni asupra țării, societății și guvernării sunt propuse celor 60 de milioane de alegători din Turcia chemați să voteze. Stabilitate cu riscul autocrației cu președintele Erdogan, islamo-conservator, 69 de ani, versus o întoarcere la o democrație pașnică, potrivit contracandidatului Kemal Kilicdaroglu, fost funcționar de 74 de ani.

Votul de duminică este văzut ca unul dintre cele mai importante de la crearea statului turc modern în urmă cu 100 de ani, opoziția simțind că are cea mai bună șansă de a-l îndepărta pe Erdogan și de a schimba multe dintre măsurile sale cu efecte pe termen lung asupra Turciei.

Primul tur s-a derulat în mod „competitiv”, însă „limitat” din cauza „avantajului nejustificat” acordat de media oficiale, au estimat misiunea comună a OSCE și a Consiliului Europei.

În turul doi, opoziția intenționează să desfășoare „cinci observatori pe urnă”, adică un milion de persoane, pentru a supraveghea scrutinul.

Dacă nu va interveni vreun eveniment surprinzător, rezultatele celui de-al doilea tur sunt așteptate în seara zilei de duminică și vor fi atent urmărite de aliații Turciei, în special în cadrul NATO.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult