Cultură

Opinii: Summitul CPE deschide noi oportunități pentru interconectarea culturală

Summitul Comunității Politice Europene în Republica Moldova atrage atenția internațională și deschide noi oportunități pentru interconectarea culturală a țărilor din comunitatea europeană, sunt de părere participanții la dezbaterea publică cu genericul „Summitul CPE - oportunități deschise pentru interconectarea culturală” organizată de IPN. În opinia acestora, este momentul oportun pentru ca Republica Moldova să deschidă uși spre noi colaborări și să-și asume și responsabilitatea de a integra în mod organizat cultura sa în ceea europeană.

IPN
Sursa: IPN

Directorul Muzeului Național al Literaturii Române, Maria Șleahtițchi spune că și din punct de vedere al patrimoniului cultural, Republica Moldova are ce oferi comunității europene și își dorește ca acel credit de imagine oferit ca urmare a găzduirii Summituui Comunității Politice Europene să fie valorificat la maximum.

„Doresc din toată inima ca Summitul să se desfășoare în deplină siguranță și să putem arăta cât mai bine și cât mai mult cum suntem noi în esența noastră, că de fapt suntem oameni buni. Un stat tânăr, dar care are istorie și că, de fapt, suntem uniți pentru o idee națională, care ar fi integrarea în Uniunea Europeană”, a declarat Maria Șlteahtițchi.

Elementul de diversitate și de comunicare interculturală este un unul definitoriu și un principiu de guvernanță, susține Andrei Chistol, secretar de stat la Ministerul Culturii, care menționează că Summitul Comunității Politice Europene va deschide multe uși pentru interconectarea culturală, dar asta ar trebui să aducă cu sine și un grad sporit de responsabilitate pentru a valorifica aceste noi oportunități.

*„Aceste investiții trebuie prioritizate și noi avem nevoie de destul de multe programe, de finanțarea unor multitudini de activități în Republica Moldova și de acces pe piețele externe, și de mobilități, și de rezidențe, și de expoziții, și de participări”, a spus Andrei Chistol.

La rândul său, directorul general al Agenției Relații Interetnice, Dmitri Moruz, menționează că investițiile trebuie să fie pe termen lung, să aibă o durabilitate. El atrage atenția că Summitul Comunității Politice Europene este un motiv în plus de a vorbi lumii despre cum Republica Moldova reușește să facă așa ca toți cetățenii să se simtă în siguranță și să trăiască în armonie.

„Dacă o țară devine parte a unei comunități mai mare, noi ne regăsim printre mai multe țări și asta va îmi amintește de aeroport. Niciodată. Eu nu am văzut în aeroport niciun fel de discriminare sau niciun fel de abuz legat de limbă sau de etnie. Toți sunt bineveniți”, a menționat Dmitri Moruz.

Cel de al doilea Summit Comunității Politice Europene va avea loc la 1 iunie la Bulboaca și sunt așteptați aproximativ 50 de șefi de stat și de guvern și lideri ai Uniunii Europene.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult