ANRE a semnat un Memorandum de colaborare cu autoritatea de reglementare din Ucraina
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova (ANRE) și Comisia Națională pentru Reglementarea de Stat a Sectorului Energetic și Utilităților a Ucrainei (NEURC) au semnat recent un Memorandum de colaborare. Documentul are drept obiectiv stabilirea și dezvoltarea unui parteneriat în sectorul de reglementare energetică care vine să fortifice relațiile interinstituționale, se arată într-un comunicat emis de ANRE.
„Părțile își propun dezvoltarea unei comunicări eficiente pentru a lua decizii rapide și prompte care să faciliteze dezvoltarea și implementarea cadrului de reglementare și să încurajeze cooperarea participanților la piață din ambele țări”, precizează sursa citată.
Potrivit ANRE, instituțiile vor organiza întâlniri de lucru pentru a face schimb de experiență privind cele mai bune practici de reglementare în domeniul energie electrică, gaze naturale, energie termică, servicii de alimentare cu apă și canalizare, activități de licențiere și control.