Externe

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene: România și Bulgaria sunt gata să adere oficial la Schengen

România și Bulgaria sunt gata să adere oficial la Schengen. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Anitta Hipper, pe pagina oficială de Twitter a instituției de la Bruxelles. Aceasta a mai precizat că lucrează îndeaproape cu Președinția Consiliului pentru ca o decizie să fie luată cât mai curând posibil, dat fiind că ambele țări îndeplinesc criteriile de aderare încă din 2011.

Anunțul Comisiei Europene a venit chiar de Ziua Românilor de Pretutindeni, consemnată pe 28 mai.

„Atât România, cât și Bulgaria, sunt gata să se alăture Spațiului Schengen și au îndeplinit criteriile pentru acest lucru încă în 2011. În plus, România și Bulgaria au fost actori în dezvoltarea continuă și neîncetată a rolului Schengen. Poziția Comisiei este clară când vine vorba despre aderarea împreună la Schengen a României și Bulgariei. Aceste țări sunt pe deplin gata să facă acest lucru. Potrivit tratatelor și statelor UE, trebuie să deveniți membri deplini a Spațiului Schengen”, a declarat Anitta Hipper.

Totodată, săptămâna trecută președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, care s-a aflat într-o vizită oficială în România, a declarat că locul României este în Spațiul Schengen și că este conștient de faptul că în România există o mare așteptare în ceea ce privește statutul de membru deplin în Schengen, notează digi24.

România a mai încercat aderarea la spațiul Schengen, la finalul anului 2022, dar Austria a blocat întreg procesul, după ce a fost utilizat dreptul de veto.

Precizăm că următorul Consiliu Schengen se va întruni pe 8 iunie.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult