Politic

Gert Koopman: Republica Moldova a obținut progres în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene

Republica Moldova a obținut un progres excelent în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene puse acum un an, odată cu acordarea statutului de țară candidată pentru aderare, a declarat directorul general pentru Vecinătate și Negocieri privind Extinderea UE, Gert Koopman, la încheierea vizitei sale la Chișinău.

„Au fost discuții excelente și sunt impresionat de orientarea pro-europeană puternică a Republicii Moldova. De asemenea, sunt impresionat de munca extrem de dificilă depusă pentru implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene în iunie 2022, în avizul, privind cererea de aderare a Republicii Moldova la UE. În mod clar există mai multe de făcut, dar este un început bun și continuăm cu colaborarea. Trebuie să lucrăm împreună pentru a finaliza această muncă cât mai curând posibil. Important este că, țara se îndreaptă cu siguranță către Uniunea Europeană”, a menționat Gert Koopman.

Precizăm că, la mijlocul lunii iunie, Republica Moldova urmează să transmită la Bruxelles contribuția actualizată la Raportul de extindere a UE. Comisia Europeană în luna octombrie va lua o decizie privind lansarea negocierilor de aderare.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult