A fost inaugurată Secția Gastrologie și Hepatologie a Institutului Mamei și Copilului
Secția Gastrologie și Hepatologie a Institutului Mamei și Copilului a fost inaugurată astăzi, după reparația capitală. În cadrul acesteia, anual, sunt tratați aproximativ două mii de pacienți, în special copii, care suferă de patologii gastrointestinale și hepatice. Autoritățile declară că investițiile în sănătate vor continua, astfel încât toți pacienții să beneficieze de servicii calitative și performante.
Secția Gastrologie și Hepatologie din cadrul Institutului Mamei și Copilului este practic unica din Republica Moldova care tratează copiii cu patologii gastrointestinale și afecțiuni hepatice, a afirmat directorul instituției medicale, Sergiu Gladun.
El a precizat că renovarea acestei secții a fost posibilă datorită unui ajutor financiar oferit de Ministerul Sănătății, în sumă de peste patru milioane de lei.
„Această secție desfășoară activitatea pe 35 de paturi. Anual, aici sunt tratați în jur de două mii de pacienți cu diferite patologii gastrointestinale. În anul 2022, Ministerul Sănătății ne-a oferit o subsidie pentru renovarea acestei secții, în jur de 4 milioane și 700 de mii de lei și cu ajutorul acestei subsidii a fost renovată secția de Gastrologie și Hepatologie. Mobilierul a fost procurat cu ajutorul sponsorilor”, a menționat Sergiu Gladun.
La rândul său, Ministra Sănătății, Ala Nemerenco a anunțat că alte secții din cadrul acestei instituții medicale vor fi renovate și dotate cu echipamente moderne. Ea a precizat că vor fi achiziționate și echipamente de rezonanță magnetică destinate pediatriei.
„S-a purces la reparația capitală a renumitei secții de copii prematuri, dotăm cu foarte multe echipamente Institutul Mamei și Copilului, a demarat procedura de achiziție a unui număr de rezonanță magnetică pentru instituțiile terțiare, una dintre ele va veni aici. Până acum țara nu a avut niciun echipament de rezonanță destinată pediatriei și acum sperăm ca să instalăm până la sfârșitul anului”, a conchis Ala Nimerenco.
Ala Nemerenco a menționat că această subdiviziune a Clinicii Pediatrie nu a fost renovată capital timp de 40 de ani.