La Summitul Comunității Politice Europene nu va fi adoptată o Declarație Comună. Precizările ministrului de Externe
Summitul Comunității Politice Europene, care va avea loc la 1 iunie la Bulboaca, nu va adopta o Declarație Comună, așa cum se obișnuiește la reuniunile de nivel înalt, a declarat într-o conferință de presă ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu.
Potrivit oficialului, la Summitul de la Praga s-a decis ca unele concluzii de final să fie anunțate de gazda evenimentului.
Astfel, la 1 iunie, un rezumat al discuțiilor din cadrul ședinței plenare și din grupurile de lucru va fi prezentat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
„Referința majorității statelor participante în această comunitate, la această etapă este să nu se meargă pe adoptarea declarațiilor, mai degrabă, preferința este ca, statele care prezidează Republica Moldova să facă anumite concluzii la sfârșitul Summitului care vor evoca în linii mari parametrii celor discutate. Cât despre proiectele concrete care ar putea fi implementate în cadrul acestei comunități trebuie să constatăm că, deocamdată, la această etapă, comunitatea este în cel de-al doilea Summit, pe parcursul acestui eveniment se va discuta în ce măsură statele participante vor să dezvolte mai multe proiecte concrete, evident domenii precum energia și conectivitatea”, a menționat Nicu Popescu.
Ministrul Nicu Popescu a mai menționat că cel de-al treilea Summit al Comunității Politice Europene va fi găzduit în semestrul doi al acestui an de către Spania, în perioada când această va deține președinția prin rotație a Consiliului Uniunii Europene.