Politic

Maia Sandu, mesaj după Summitul CPE: Să fim mândri că am fost gazda unui eveniment istoric. Este meritul nostru, al tuturor

Toți oaspeții care au participat la Summitul Comunității Politice Europene au spus că evenimentul a fost un succes, a menționat președintele Maia Sandu într-un mesaj video, adăugând că acest lucru este meritul tuturor.

Captură video
Sursa: Captură video

„Să ne bucurăm și să fim mândri că am fost gazda unui eveniment istoric prin care țara noastră a fost văzută și auzită pe întreg continentul european. Este meritul nostru al tuturor. Împreună vom aduce Moldova în Uniunea Europeană”, a declarat Maia Sandu.

Șefa statului a adăugat că ieri s-a scris istorie, iar acest lucru s-a întâmplat datorită oamenilor harnici și dedicați.

„Toți oaspeții au spus la unison că summitul Comunității Politice Europene în Moldova a fost un succes, iar acest succes se datorează vouă, oameni ai Moldovei. Mulțumesc fiecăruia dintre voi: diplomați, ofițeri de securitate, drumari, muncitori, agenți de circulație, polițiști, carabinieri, însoțitori de tren, conductori, medici, bucătari, jurnaliști, fotografi, traducători, florari, soldați, contabili, ospătari, responsabili de curățenie și salubritate, tehnicieni, șoferi, artiști, videografi, regizori, comunicatori, funcționari publici, toți cei care au asigurat ordinea și securitatea, locuitorii comunei Bulboaca, echipa Castelului Mimi și mulți alții! Voi sunteți echipa alături de care am făcut imposibilul posibil. Și am reușit.

Voi ați făcut ca Europa să se simtă la ea acasă. Cu voi și cu oameni ca voi, Moldova sigur va ajunge în Uniunea Europeană. Vă mulțumesc”, este mesajul Maiei Sandu.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult