Externe

Klaus Iohannis: Republica Moldova și Ucraina acționează cu convingere pentru a se alătura Uniunii Europene

*„Astăzi, Ucraina și Republica Moldova sunt state candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană, inclusiv cu sprijinul angajat al României. Ele acționează cu convingere pentru a se alătura Uniunii Europene pentru că împărtășesc valorile noastre europene comune. Ele fac parte dintre noi", a declarat președintele României Klaus Iohannis, în cadru unui discurs în Germania, cu ocazia conferirii Premiului Franz Werfel pentru Drepturile Omului pentru anul 2023.

Klaus Iohannis a declarat că România și românii au fost alături de Ucraina și de poporul ucrainean de la începutul agresiunii ruse, a fost, este și rămâne „un vecin primitor pentru refugiații ucraineni, punând la dispoziție resurse și servicii special destinate acestora: cazare, acces gratuit la asistență medicală, la educație, la piața muncii și la transportul public”.

„Acest război ne readuce într-un mod dureros în atenție drama cu care se confruntă foarte mulți oameni în diferite părți ale lumii, atunci când sunt nevoiți să fugă din propria țară din calea războiului, a distrugerii și a terorii și să se refugieze într-o țară străină. Pentru ca astfel de crime să nu se mai repete niciodată, trebuie să facem front comun împotriva oricăror manifestări de rasism sau intoleranță pe criterii etnice, religioase sau de altă natură”, a mai spus Klaus Iohannis.

Președintele României a mai arătat că "trebuie să insuflăm și generațiilor tinere dorința și hotărârea de a recunoaște și combate pericolele care amenință democrația și pacea".

Menționăm că, în Germania, Klaus Iohannis Iohannis a primit două premii. Potrivit Administrației Prezidențiale, sâmbătă, președintele României a primit Premiul Civic German, conferit de Fundația Civică Bad Harzburg, la Dusseldorf. Iar duminică, șeful statului a primit Premiul Franz Werfel pentru drepturile omului, conferit de Centrul împotriva expulzărilor, la Frankfurt pe Main.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult