Doctorul familiei// Micotoxinele și efectele lor asupra organismului
Alimentele pe care se observă urme de mucegai, nu sunt deloc utile, iar acestea ar trebui evitate deoarece riscurile pentru sănătate sunt majore. Cu mai multe informații urmează Pavel Cepraga.
Micotoxinele sunt substanțe toxice sintetizate de mucegaiuri sau ciuperci care se găsesc în cereale, legume, fructe, condimente dar și lactate sau carne.
De ce sunt periculoase aceste toxine vă spune Alexei Chirlici, conf. univ. departamentul medicină preventivă din cadrul USMF Nicolae Testemițanu.
„Mulți ani în urmă spuneam că nu e nimic strașnic dacă mănânci o bucată de pâine puțin mucegăită, că uite cândva din mucegaiul ăsta a fost descoperită penicilina… când am aflat ce se întâmplă cu mucegaiul ăsta, că din el ies niște substanțe care provoacă cancerul, au o acțiune negativă asupra rinichilor, sistemului nervos, atunci s-a schimbat poziția”, menționează Alexei Chirlici.
Specialiștii recomandă să optați pentru produse proaspete, verificați termenul de valabilitate al alimentelor și păstrați-le în condițiile potrivite, iar dacă ați observat puțin mucegai nu riscați să consumați acea mâncare.
Sănătate vă dorim.