PAS propune noi modificări la proiectul de lege privind ziua de 8 mai. Care sunt acestea și ce spune opoziția
Deputații PAS, Eugen Sinchevici și Natalia Davidovici, au înregistrat un amendament la proiectul de lege deja existent în Parlament, prin care propun ca ziua de 8 mai să fie declarată Ziua Victoriei asupra Nazismului și a Comemorării celor căzuți în al Doilea Război Mondial. Anterior, în prima variantă a proiectului, această zi era numită doar Ziua Comemorării participanților la cel de-al Doilea Război Mondial. Totodată, potrivit amendamentului, 8 mai nu va fi declarată zi liberă. De cealaltă parte, opoziția parlamentară consideră irelevantă această modificare și crede că proiectul de lege trebuie retras din Parlament. Detalii are Olga Stăvilă.
Noul amendament propus de cei doi deputați referitor la legea privind declararea zilei de 8 mai - Ziua Victoriei asupra Nazismului și a Comemorării celor căzuți în al Doilea Război Mondial are scopul de a uni societatea pe un subiect sensibil, a explicat pentru Radio Moldova, deputatul Eugeniu Sinchevici. Potrivit acestuia, ziua de 8 mai nu va fi zi liberă, însă data de 9 mai, atunci când vom sărbători Ziua Europei, va fi liberă.
„În prima variantă a legii, noi am înregistrat, Ziua Comemorării, deoarece cred că este important de pus accent și comemorare. În același timp este important să sărbătorim și victoria pentru că totuși a fost un război greu în care și-au sacrificat viața buneii noștri. Pentru mulți oameni această zi este aproape de suflet și de aceea Ziua Victorie și Ziua Comemorării trebuie să fie o zi care unește oamenii și pentru a contribui la o unitate mai mare a societății am decis să înregistrăm acest amendament”
Totodată, el a precizat că amendamentul urmează să fie aprobat în comisia parlamentară, iar joi va fi supus votului în Parlament. Anterior, atunci când a fost înregistrat și discutat în comisia de profil acest proiect de lege, deputații PSRM au protest. Ieri, socialiștii au anunțat că inițiază audieri publice parlamentare privind proiectul de lege al PAS de anulare a marcării Zilei Victoriei pe 9 mai și stabilire a Zilei de comemorare și reconciliere pe 8 mai.
Acest amendament nu rezolvă situația, iar proiectul trebuie retras pentru că el dezbină societatea, a declarat pentru Radio Moldova, deputatul socialist, Grigore Novac. El a afirmat că opoziția parlamentară nu va susține inițiativa.
„Pentru că amendamentul nu-și are loc asupra unui proiect în care, din start apriori este unul care să scuipe în memoria celor care au căzut pe câmpul de luptă. Noi ne vom opune. Niciun proiect nu o să poată opri serbarea acestei zile a Victoriei. Pe 8 mai nu o să vedeți pe nimeni să serbeze ori să comemoreze pe cineva. În schimb, pe data de 9 mai, o să serbeze, chiar dacă o să ducă la bun sfârșit acest proiect”.
Amintim că, în luna mai, deputații PAS au venit cu inițiativa legislativă prin care au propus ca Ziua Victoriei și a comemorării eroilor căzuți pentru independența patriei, de pe 9 mai, să devină Ziua comemorării și reconcilierii în memoria celor căzuți în cel de-al doilea Război Mondial și să fie marcată pe 8 mai.