Social

REVISTA PRESEI INTERNAȚIONALE: Distrugerea barajului Nova Kakhovka, „punct de cotitură” pentru războiul din Ucraina

Distrugerea barajului Nova Kakhovka din Ucraina ține prima pagina a celor mai importante publicații europene și de peste ocean, așa cum veți afla din revista presei internaționale pregătită de Mariana Colun. Jurnaliștii din întreaga lume scriu despre posibilii autori ai sabotajului, dar și despre consecințele catastrofei.

BBC menționează că, deși nu este clar cât de extinse vor fi inundațiile în aval, există temeri că ar putea fi devastatoare pentru așezările dintr-o zonă critică, unde locuiesc aproximativ 16.000 de oameni.

Nu este clar cine este responsabil pentru distrugerea barajului: Kievul a dat vina pe forțele ruse, în timp ce Moscova a spus că este vorba despre un sabotaj al Ucrainei. Editorialiștii The Guardian, observă că, deși nu s-a confirmat încă modul exact în care a fost aruncat în aer marele baraj de la Nova Kakhovka, armata rusă este cea care, în mod cinic, ar crede că are cel mai mult de câștigat. Ucraina va trebui să se confrunte cu barajul distrus, plus consecințele ecologice fără precedent, dar și cele umanitare pe termen lung, titrează publicația britanică.

Experții consultați de Newsweek se întreabă dacă nu cumva Putin, dacă stă în spatele distrugerii barajului, a renunțat la Crimeea, întrucât rezervorul de la Kakhovka alimenta un canal cheie pentru peninsulă.

„Inundând zona, rușii ar putea împiedica ucrainenii să se deplaseze spre sud pe uscat de-a lungul malului de est al Niprului, în încercarea de a-i alunga pe ruși din regiunea Herson”, a declarat Andrii Pidlisnyi, un căpitan al forțelor armate din sud ale Ucrainei, într-un comentariu pentru Washington Post.

Prin distrugerea barajelor Ucrainei, Putin calcă pe urmele lui Stalin, sunt de părere editorialiștii de la The Telegraph. „Asta nu numai că va perturba strategia trupelor ucrainene, dar poate juca un rol psihologic esențial în conflict”, notează aceștia.

Oficialii ucraineni, citați de Politico, insistă că distrugerea barajului Nova Kakhovka nu va sta în calea contraofensivei Kievului.

Editorialiștii Le Figaro notează că războiul din Ucraina se află acum într-un punct de cotitură, când nu mai este relevant cine beneficiază de pe urma sabotajului, or consecințele pentru funcționarea centralei nucleare Zaporizhia i-ar putea afecta pe toți.

Distrugerea barajului a fost întâmpinată cu șoc și indignare în toată Europa. Pe tot continentul au apărut reacții critice pe măsură ce amploarea dezastrului a devenit mai clară. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, citat de Euronews, l-a numit „un act scandalos, care demonstrează încă o dată brutalitatea războiului Rusiei”. Și președintele Consiliului European, Charles Michel, a subliniat că Rusia va trebui să dea socoteală, calificând atacul drept „crimă de război”, scrie Le Monde.

Publicația ucraineană EastFruit califică distrugerea barajului drept „o crimă împotriva securității alimentare a lumii”, întrucât lacul de acumulare din amonte deservea un imens sistem de irigații pe care se baza activitatea agricolă din regiunile sudice ale Ucrainei, caracterizate prin secetă și tendințe de deșertificare.

Unele publicații internaționale admit totuși că barajul de la Kakhovka ar fi putut ceda singur, din cauza deteriorărilor anterioare. Jurnalistul de la Financial Times, Christopher Miller, comparând imaginile din satelit din 28 mai și 5 iunie, a remarcat că în această perioadă, o parte din drumul care trecea peste baraj și porțile ecluzei fuseseră deja avariate, iar jurnalistul Washington Post, Evan Hill, a atras atenția și asupra faptului că, înainte de cedarea barajului, apa din rezervorul Kakhovka era la un nivel foarte înalt.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult