Personalitatea săptămânii // Bonnie Tyler, la cea de-a 72-a aniversare
Astăzi, împlinește 72 de ani „vocea de aur” a anilor ’70 – ’80 ai secolului trecut, cântăreața galeză, Bonnie Tyler. Parcursul artistei a fost presărat nu doar cu succes, dar și cu multe provocări. În faza incipientă a carierei sale, în 1977, a fost diagnosticată cu o boală a corzilor vocale ce necesita o intervenție chirurgicală, lucru ce ar fi putut să o coste întreaga carieră. Cum a depășit acest impas și ce alte încercări au așteptat-o în calea spre celebritate, aflați din articolul de mai jos.
Gaynor Hopkins, pe numele real, s-a născut pe 8 iunie 1951, în Skewen, un mic orășel din sudul Țării Galilor, într-o familie numeroasă, cu patru băieți și patru fete.
Familia Hopkins mergea cu regularitate la biserica protestantă și aprecia anumite genuri muzicale. Micuța Gaynor și-a demonstrat talentul artistic foarte devreme. Prima dată a cântat în fața unui public la biserică, interpretând o melodie religioasă. Cu toate acestea, cântatul în biserică era pentru ea mai mult o sarcină plictisitoare decât un hobby. Ea prefera alte genuri muzicale și acasă asculta rock&roll și blues.
După absolvire, tânăra s-a angajat într-un magazin alimentar, dar sunt surse care afirmă că lucra și într-un club de noapte. La vârsta de 18 ani, Hopkins a participat la o competiție muzicală de nivel redus: câțiva amatori din orașul ei natal îi erau concurenți. Fără să aibă rivali puternici, Gaynor a câștigat locul al doilea și astfel a primit inspirația pentru a deveni cântăreață.
Primul lucru pe care tânăra l-a făcut a fost să caute în ziar anunțuri publicitare. A descoperit un loc vacant pentru o vocalistă de fundal, a dat o audiție și a fost acceptată într-o trupă tânără. Pseudonimul Bonnie Tyler a apărut tocmai în această perioadă. Gaynor nu voia să fie confundată cu cântăreața pop Mary Hopkins. Însă, mai este o teorie legată de apariția pseudonimului. S-a întâmplat în 1975, când Roger Bell a observat-o pe artistă, pe atunci în vârstă de 24 de ani. Producătorul a invitat-o la Londra și atunci a ajutat-o să inventeze un nume care să strălucească.
Aprilie 1976 a adus single-ul de debut, însă nu a fost deloc succesul așteptat. Producătorii au decis să lanseze o campanie înainte de al doilea single, iar acest lucru a avut efect. Criticii britanici au apreciat foarte mult cântecul „More Than a Lover”, însă europenii nu au cunoscut-o până în 1977.
În 1977 artista a fost diagnosticată cu o boală a corzilor vocale, ce necesita o intervenție chirurgicală. Medicii i-au interzis să mai vorbească timp de o lună, însă ea nu a rezistat și a ignorat recomandările. Din cauza asta, vocea clară a lui Bonnie a primit un ton gâjâit. Era disperată: acest defect ar fi putut să-i distrugă cariera. Însă, succesul cântecului „It’s a Heartache” a demonstrat contrariul. Visul lui Gaynor devenea realitate după lansarea acestui single: în final era recunoscută.
Muzica ei combină mai multe genuri: country, pop, rock și blues. Iar melomanii o compară adesea cu Rod Stewart.
În 1978 cântăreața a înregistrat două albume. Albumul „Diamond Cut” a devenit foarte popular în Suedia și Norvegia și a atins poziția 145 în top Bilboard 200. Tyler simțea nevoia să facă o schimbare după cel de-al patrulea disc. Bonnie era în căutarea unui nou stil, așa că a încercat să-l contacteze pe Jim Steinman. Astăzi, producătorul este cunoscut ca fiind cel care a creat faimoasele piese ale lui Tyler în anii ’80, dar în perioada respectivă era aproape imposibil de ajuns la el.
Bonnie nu s-a lăsat intimidată și cu perseverență a reușit să-l întâlnească. Steinman i-a ascultat piesele și niciuna nu l-a impresionat. Cu toate acestea, a simțit potențialul ei și a fost de acord să lucreze împreună. „Total Eclipse Of The Heart” a devenit hit internațional în 1983 și a înregistrat vânzări de peste șase milioane de copii fiecare, la nivel global. Această piesă a fost prima piesă a unui artist galez care a ocupat un loc în topul Billboard SUA. Piesa „Total Eclipse of the Heart” a intrat în topurile din Marea Britanie pe primul loc, iar artista a devenit prima femeie care a reușit acest lucru.
Jim Steinman și Bonnie Tyler au creat câteva albume împreună. „Holding Out for a Hero” a apărut în melodrama „Footloose”. Colaborarea s-a încheiat însă în 1988, odată cu albumul „Hide Your Heart”.
În 2013, Bonnie Tyler a participat la Eurovision unde a câștigat locul al 15-lea, cu un nou album destul de bine primit de critici. Însă, și acum, toată lumea o asociază cu piesele sale din anii ’80.
2017 a adus vestea lansării cântecului „Love’s Holding On”, alături de chitaristul Axel Rudi Pell. În același an a apărut într-un concert neobișnuit, la bordul unui vas de croazieră, în ziua eclipsei, când a cântat popularul său hit din anii ’80.
În martie 2019 fanii s-au bucurat de un nou album „Between the Earth and the Stars”, iar anul acesta revistele de specialitate scriau că are un venit net de 30 de milioane de dolari.