Social

Ministerul Educației va premia medaliații de la Jocurile Europene din Cracovia

Sportivii care vor obține rezultate remarcabile la cea de-a treia ediție a Jocurilor Europene din Cracovia, care se vor desfășura în perioada 21 iunie - 2 iulie, vor fi răsplătiți cu premii din partea Ministerului Educației și Cercetării.

Potrivit deciziei aprobate în ședința Guvernului, deținătorii primelor cinci locuri vor fi premiați cu mijloace bănești care variază între 220 de mii și 30 de mii de lei.

„Sportivii noștri care vor obține medalii de aur în cadrul competiției europene vor obține un premiu în valoare de 220 de mii de lei, cei care vor obține medalie de argint vor obține premiul în valoare de 160 de mii de lei, iar sportivii care vor obține medalia de bronz vor fi răsplătiți cu 120 de mii de lei. Sportivii care vor obține locurile cinci și patru vor obține 50 de mii de lei și respectiv 30 de mii de lei. La fel, antrenorii, medicii, maserii sportivilor vor fi recompensați pentru contribuție adusă la succesul echipelor”, a afirmat ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală.

Anatolie Topală afirmă că 90 de sportivi din țara noastră vor participa la cea de-a treia ediție a Jocurilor Europene. Acestea sunt organizate sub egida Comitetului Olimpic, iar la competiție vor participa peste patru mii de sportivi din 50 de țări.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult