Social

Air Moldova prelungește sistarea zborurilor până la sfârșitul lunii iunie

Compania Air Moldova sistează toate zborurile până în data de 30 iunie, inclusiv. Anunțul a fost făcut într-o postare pe Facebook, în care se menționează că Air Moldova parcurge un proces de restructurare iar pasagerii vor primi notificări, la adresele de email, cu opțiunile de rambursare și rebooking.

„Pasagerii care au procurat biletele online, pe site-ul companiei, vor primi rambursarea la solicitare, pe cardul cu care a fost achitat biletul. Pasagerii care au procurat biletele achitând în numerar/cu cardul, prin intermediul agențiilor vor putea primi rambursarea în numerar/pe card, odată cu reluarea activității comerciale și operaționale a companiei”, mai subliniază Air Moldova.

Amintim că în data de 2 mai, Air Moldova a anunțat că își suspendă zborurile până la pronunțarea deciziei instanței de judecată cu privire la aprobarea planului de restructurare accelerată a companiei. Ulterior, s-a anunțat termenul de 16 iunie 2023.

Precizăm că problemele cu care se confruntă Air Moldova au ajuns în vizorul autorităților, dar și a societății civilie, după ce compania a început să își anuleze masiv zborurile, din aprilie, curent.

Anterior, premierul Dorin Recean a precizat că Guvernul lucrează cu companii din Ungaria, Polonia, România, dar și companii locale, astfel încât mai multe curse să fie preluate de către acele companii.

Prim-ministrul a afirmat că „Air Moldova a fost fraudată de către grupul Șor”. „

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult