Externe

Guvernul României va adopta un memorandum privind majorările salariale pentru personalul din Educație

Guvernul României adoptă, în ședința de astăzi, memorandumul privind majorările salariale pentru personalul din Educație prin noua lege a salarizării, prin care vrea să oprească greva profesorilor, aflată în cea de a treia săptămână.

„Memorandumul va fi adoptat în ședința Executivului și va fi publicat în Monitorul Oficial al României, pentru a consolida garanțiile guvernamentale privind prioritizarea Educației în viitoarea grilă de salarizare și utilizarea ca sistem de referință a salariului mediu brut pe economie pentru salariul debutantului/asistentului universitar. Garanțiile guvernamentale incluse în Memorandum sunt asumate și la nivelul Coaliției de guvernare, ai căror lideri și le-au însușit în cadrul unui Angajament politic”, se arată într-un comunicat al Guvernului României.

Sindicatele nu renunță însă la protest, iar pentru vineri au anunțat un nou miting la București, la care sunt așteptați să participe cca 20.000 de oameni.

De menționat că, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a cerut Ministerului Educației și Ministerului Muncii și Solidarității Sociale promovarea la nivelul Guvernului a unui Memorandum privind majorările salariale acordate personalului din Educație prin noua Lege a salarizării.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult