Proprietarii automobilelor cu numere de înmatriculare străine le vor putea vămui cu o reducere de 70%
Mijloacele de transport cu termenul de exploatare mai mare de șapte ani de la data achitării drepturilor de import, care circulă pe teritoriul Republicii Moldova, dar sunt înregistrate în stânga Nistrului sau în străinătate, ar putea fi plasate sub regimul vamal de import cu achitarea accizei în mărime de 30% din cota accizei stabilită pentru anul 2023. Un proiect în acest sens a fost aprobat în prima lectură, în cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului.

Unu dintre autorii inițiativei a menționat că accizul aplicat actualmente pentru automobilele care au statutul respectiv este unul exagerat, acesta depinde de volumul motorului autoturismului.
„De asemenea, mijloacele de transport auto, care au fost introduse pe teritoriul Republicii Moldova până în data de 1 ianuarie 2023, dar care actualmente nu mai există (au fost distruse sau vândute la piese, fapt confirmat prin documente justificative sau declarația pe propria răspundere a persoanei), la cererea persoanei care a introdus pe teritoriul Republicii Moldova și a declarat prin acțiune acest mijloc de transport, vor fi excluse din sistemul informațional al Serviciului Vamal după achitarea drepturilor de import în mărime de 15.000 de lei”, se menționează într-un comunicat al Parlamentului.
Autorii mai precizează că, din 1 ianuarie 2024, va intra în vigoare noul Cod Vamal, iar una din prevederile acestuia este limitarea aflării pe teritoriul Republicii Moldova, până la 180 de zile, a automobilelor care au numere de înmatriculare străine.
Menționăm că actualmente pe teritoriul Republicii Moldova circulă circa 180 de mii de mijloace de transport care sunt plasate sub regimul de admitere temporară.