Copiii născuți pe teritoriul Republicii Moldova vor beneficia de dreptul garantat la cetățenie
Copiii născuți pe teritoriul țării noastre vor beneficia de dreptul garantat la cetățenia Republicii Moldova. Inițiativa legislativă a fost votată de deputați în lectura a doua.

Astfel, proiectul vizează modificarea Legii cetățeniei Republicii Moldova și anume excluderea sintagmei ce prevede că copiii născuți pe teritoriul țării pot obține cetățenia Republicii Moldova doar dacă, la momentul nașterii, cel puțin unul dintre părinții deține dreptul de ședere, beneficiază de protecție internațională sau este recunoscut apatrid de către autorități.
„Prin excluderea acestei prevederi proiectul urmărește conformarea normei legale cu prevederile Convenției ONU privind statutul apatrizilor, Convenției ONU privind reducerea cazurilor de apatridie și Convenției cu privire la drepturile copilului”, precizează Legislativul.
De asemenea, potrivit Parlamentului, proiectul este susținut de Instituția Avocatului Poporului și de Consiliul de Egalitate, fiind menționat drept sugestie legislativă în raportul pentru anul 2021 privind situația prevenirii discriminării în țara noastră.