BEI oferă 100 milioane de euro pentru continuarea proiectului „Moldova Drumuri III”
Banca Europeană de Investiții oferă 100 milioane de euro pentru continuarea proiectului „Moldova Drumuri III”. Contractul de finanțare a fost semnat, joi, 15 decembrie, la Chișinău.

Investiția este destinată pentru finanțarea lucrărilor de reabilitare a drumurilor naționale, prestarea serviciilor de consultanță și de supervizare tehnică a lucrărilor.
Astfel, în cadrul proiectului vor fi reabilitate și construite următoarele obiective:
R34 Hîncești – Leova – Cahul – Giurgiulești, sectorul III, Cantemir – Cahul;
M3 Chișinău – Comrat – Giurgiulești – frontiera cu România, construcția sectorului lipsă, sectorul de ocolire al or. Cimișlia.