Partidul PAS și-a anunțat candidatul pentru alegerile din Chișinău
Lilian Carp este candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru alegerile locale din Chișinău. Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul unei conferințe de presă.
„În următoarele zile, săptămâni voi începe negocierile și dezbaterile publice cu mai mulți reprezentanți din societatea civilă, dar în primul rând dezbaterile publice pe viitorul program electoral al municipiului Chișinău. Este important să înțeleagă toată lumea că orașul Chișinău nu este al unei persoane sau partid. Trebuie să înțelegem că orașul, împreună cu oamenii care locuiesc, se confruntă cu anumite probleme reale care trebuie rezolvate, iar Chișinăul are nevoie de un nou suflu în dezvoltarea sa”, a declarat Lilian Carp.
Președintele PAS, Igor Grosu, a menționat că alegerile locale din toamna acestui an, împreună cu obiectivul de deschidere a negocierilor de aderare la UE, sunt scopuri strategice.
„Sarcina noastră în aceste alegeri este să recucerim Chișinăul și să-l întoarcem înapoi partidelor pro-europene, să-l întoarcem înapoi cetățenilor. Pentru că Chișinăul întotdeauna a fost orașul care a transmis mesajul, a lansat cele mai importante procese în istoria Republicii Moldova. Din păcate, în acești ani, Chișinău a intrat pe mâna forțelor pro-Kremlin. Acum, cu toții înțelegem momentul istoric pe care îl trăim. El ține de integrarea noastră europeană. Tocmai de aceea, alegerile locale din acest an, împreună cu obiectivul de deschidere a negocierilor până la sfârșitul anului, sunt obiective strategice pe care trebuie să le îndeplinim”, a declarat Igor Grosu.
Amintim că alegerile locale generale din acest an se vor desfășura în ultima duminică a lunii octombrie sau în prima duminică a lunii noiembrie. Data exactă va fi stabilită de către Comisia Electorală Centrală cu 60 de zile înainte de ziua alegerilor.