Economic

Cooperarea bilaterală dintre Republica Moldova și Australia a fost discutată la Guvern: Sectorul vitivinicol, pe agendă

Colaborarea în domeniul economic, energetic și cel al tehnologiilor informaționale, precum și lansarea unor proiecte comune, în special în dezvoltarea infrastructurii din țara noastră, au fost discutate de prim-ministrul Dorin Recean și ambasadorul Australiei în Republica Moldova, cu reședința la Kiev, Bruce Edwards.

Guvern
Sursa: Guvern

Prim-ministrul Dorin Recean a menționat că o prioritate a Guvernului de la Chișinău rămâne atragerea investițiilor străine în economia țării noastre.

În același timp, cei doi oficiali au vorbit despre importanța schimbului de experiență în procesul de comercializare, export și promovare a produselor vinicole, precum și despre aplicarea tehnologiilor avansate în sectorul vitivinicol.

Menționăm că Republica Moldova și Australia au stabilit relații diplomatice în anul 1992, ambele țări participând activ la o serie de forumuri multilaterale. Conform recensământului australian din anul 2016, în Australia locuiesc peste 900 de cetățeni originari din Republica Moldova.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult