FMI are o nouă reprezentantă în Republica Moldova: Ce subiecte au fost abordate la întrevederea cu Maia Sandu
Șefa statului s-a întâlnit astăzi cu reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internațional (FMI) în Republica Moldova, Rodgers Chawani, care își încheie mandatul, și cu noua reprezentantă a FMI în țara noastră, Svetlana Cerovic.
În cadrul întrevederii s-a discutat despre cum este derulat Programul de politici economice și financiare între Republica Moldova și FMI și despre perspectivele macroeconomice. S-a vorbit și despre identificarea noilor oportunități financiare care să contribuie la creșterea economică, îmbunătățirea rezilienței țării noastre și la accelerarea reformelor.
Președintele Maia Sandu a subliniat că Republica Moldova este interesată în stabilirea parteneriatelor de lungă durată cu instituțiile financiare internaționale dispuse să ofere asistența necesară pentru a ne dezvolta economia și a asigura bunăstarea cetățenilor, în special în perioadele de incertitudine regională.
„La fel, ne dorim o bună cooperare și în efortul nostru de atenuare a efectelor schimbărilor climatice”, se precizează în comunicatul Președinției.