Social

Vladimir Bolea: Republica Moldova nu a denunțat niciun acord cu CSI pe domeniul agriculturii

Retragerea din Acordul privind Adunarea interparlamentară a CSI este un proces amplu și ar putea dura mai mulți ani, a declarat în cadrul unei emisiunii de la Rlive TV ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. Oficialul a precizat că pe domeniul agricol încă nu a fost denunțat niciun acord.

„Noi nu am denunțat nimic pe domeniul agriculturii, la noi acordurile sunt bazate pe certificate fitosanitare, pe recunoașterea certificatelor pe multe alte lucruri tehnice, din acest considerent noi nu am făcut nici un pas în acest sens. Să fie foarte clar, Ucraina care este țară în război, au 6 ani de când sunt în proces de denunțare a acordurilor, fiindcă procesul de denunțare este extrem de lungi și presupune semnare de tratate și acorduri bilaterale cu celelalte state membre CSI”, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Amintim că președintele Parlamentului Igor Grosu a anunțat luna trecută că Republica Moldova se retrage din Acordul privind Adunarea interparlamentară a CSI. Potrivit oficialului, acesta este primul pas, urmând ca, gradual, să fie evaluate toate documentele semnate de Republica Moldova în cadrul CSI.

În data de 17 mai, Guvernul de la Chișinău a denunțat două acorduri semnate anterior cu Comunitatea Statelor Independente. Unul dintre acestea vizează schimbul de informații în problemele ocrotirii frontierelor, iar cel de-al doilea se referă la condițiile generale de livrare a mărfurilor între statele membre ale CSI.

Precizăm că, după ce țara noastră a obținut statutul de țară-candidată pentru aderarea la blocul comunitar, Președinta Maia Sandu a declarat că, pe parcursul avansării pe calea europeană, se va lua decizia privind retragerea din CSI. Republica Moldova a aderat la Comunitatea Statelor Independente în anul 1994. Georgia și Ucraina au ieșit din Comunitatea Statelor Independente (CSI) în 2008 și, respectiv 2014, după agresiunea rusă asupra teritoriilor lor.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult