Vicepremierul Nicu Popescu a avut o întrevedere la Paris cu ministra Afacerilor Externe a Franței, Catherine Colonna
Șeful diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu, și-a început vizita de lucru la Paris cu o întrevedere cu Catherine Colonna, ministra Afacerilor Externe a Franței. Oficialii au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova și au salutat discuțiile din cadrul Uniunii Europene privind extinderea accelerată, aspect menționat și de către președintele Macron la conferința sa de presă din cadrul Summit-ului Comunității Politice Europene din Moldova.
În timpul întâlnirii au fost abordate și subiecte relevante pentru diaspora noastră din Franța.
Vicepremierul Nicu Popescu și-a exprimat recunoștința față de Franța pentru sprijinul acordat în semnarea acordului privind reducerea tarifelor de roaming, pentru a apropia Republica Moldova de Uniunea Europeană.
„Am subliniat evoluția pozitivă a relațiilor dintre Republica Moldova și Franța, inclusiv creșterea comerțului bilateral. La fel, i-am mulțumit omologului meu pentru sprijinul oferit de către Franța în buna desfășurare a Summit-ului Comunității Politice Europene, precum și pentru ajutorul constant oferit țării noastre de către partenerii francezi”, a declarat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu.
A fost discutată și importanța ratificării rapide a convenției moldo-franceze privind evitarea dublei impuneri, precum și alte proiecte relevante, precum Platforma de Sprijin pentru Moldova, inițiată de Franța, Germania și România. Următoarea reuniune a acestei platforme va avea loc la Chișinău, în luna octombrie a acestui an.