Politic

Oficial: Ministrul Agriculturii va merge la Bruxelles pentru a solicita sprijin pentru agricultorii moldoveni

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, va efectua o vizită la Bruxelles pe 20 iunie, pentru a solicita sprijin financiar din partea Uniunii Europene pentru agricultorii din Republica Moldova, afectați de prăbușirea prețurilor și consecințele războiului. În context, prim-ministrul Dorin Recean a precizat că, până la sfârșitul acestei săptămâni, vor fi definitivate toate calculele și și-a exprimat speranța că partenerii externi vor ajuta din nou Republica Moldova.

agrofarm.md
Sursa: agrofarm.md

„Vicepremierul Bolea, împreună cu organizații internaționale, gen FAO, fac aceste calcule. Aceste calcule urmează să fie finalizate până la sfârșit de săptămână, după care vor fi consultate cu toate categoriile de fermieri și agricultori. Am siguranța, ca întotdeauna partenerii noștri din Uniunea Europeană, prietenii noștri ne ajută. Și în acest caz, mai devreme sau mai târziu ajutorul va fi”, a declarat prim-ministrul.

Dorin Recean a amintit că Fondul de Subvenționare în Agricultură a fost majorat cu peste 100 de milioane de lei. Totodată, Executivul a pus la dispoziția agricultorilor peste 300 de milioane de lei sub formă de recuperare de TVA, iar până la sfârșitul lunii iulie, aproximativ 700 de milioane de lei din proiectele de subvenționare realizate în 2022, vor fi debursate.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult