Premierul Dorin Recean, așteptat de noul prim-ministru al României
Premierul Dorin Recean ar putea efectua mâine o vizită în România, unde ar urma să se întâlnească cu noul șef al Guvernului de la București, Marcel Ciolacu, potrivit presei de peste Prut. Guvernul de la Chișinău nu a confirmat deocamdată informația. Între timp, șefii diplomațiilor celor două state au discutat la telefon despre relațiile bilaterale.
Sâmbătă, premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, este așteptat să efectueze o vizită la București, a scris agenția oficială de presă din România, Agerpres, citând surse guvernamentale.
Solicitat de Radio Moldova, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, nu a confirmat, deocamdată, aceste informații.
Între timp, șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu, a discutat la telefon relațiile bilaterale moldo-române cu noua ministră a Afacerilor Externe de la București, Luminița Odobescu, proaspăt numită în noua garnitură guvernamentală.
Autoritățile celor două state sunt determinate să realizeze proiecte comune care să aducă beneficii tuturor cetățenilor. România va fi în continuare principalul avocat al țării noastre în procesul de aderare la Uniunea Europeană, a comentat ulterior Nicu Popescu într-un comunicat al Ministerului.
Noul premier de la București, Marcel Ciolacu, învestit ieri, a dat asigurări că România va susține în continuare parcursul european al Republicii Moldova și va asigura securitatea și stabilitatea țării noastre.
Totodată, el a dat asigurări că România își va menține poziția față de războiul Federației Ruse în Ucraina și va deveni un pilon central în procesul de reconstrucție a Ucrainei.