Politic

Subiectul circulației cetățenilor din stânga Nistrului, discutat la ședința Comisiei parlamentare speciale

Subiectul circulației cetățenilor din stânga Nistrului a fost discutat la ședința Comisiei parlamentare speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova, potrivit unui comunicat al Parlamentului.

multimedia.parlament.md
Sursa: multimedia.parlament.md

La eveniment au mai participat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, precum și reprezentanți ai Agenției Servicii Publice, ai Serviciului Fiscal de Stat și ai Inspectoratului General al Poliției.

Discuțiile s-au axat pe subiectul circulație cetățenilor din stânga Nistrului. Participanții s-au referit la mecanismul de emitere a numerelor de înmatriculare neutre pentru autovehicule și la situația feribotului de la Molovata. De asemenea, la ședință s-a discutat despre ultimele evoluții în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.

Precizăm că, potrivit Legislativului, această comisie parlamentară specială are obiectivul de a monitoriza și evalua situația privind politicile de reintegrare și de a elabora propuneri și recomandări, care ar permite redobândirea încrederii și apropierea cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult