MEDITAȚII ÎN CHEIA SOL – poeta Claudia PARTOLE
Claudia Partole vine din Cotova, Drochia. Debutează editorial în 1982 cu volumul de basme și povestiri pentru copii „Mahalaua veselă”, urmat de multe cărți pentru copii și maturi.
Muzicalitatea surprinzătoare a versului este unul din componenții de bază ai poeziei Claudiei Partole, consemnează Gheorghe Gheorghiu. Autoarea trece cuvintele prin vrăji știute numai de dânsa, pentru a le înnobila cu infinite bogății spirituale. Din ele, din aceste cuvinte, poeta clădește mesaje însorite, situații psihologice neordinare.
Zbuciumul, neastâmpărul Claudiei Partole - sunt prezente în întreaga sa operă: proză, poezie, publicistică.
„Muzica este harul divin dat omului de la naștere până în ultima clipă. Aș aminti aici de un ritual al unui popor ciudat, care trăiește, cică, undeva pe o insulă din Oceanul Pacific. La naștere, mama și copilul sunt duși de femei în pădure. Aici toate se așază în jurul copilului, pentru a-i simți duhul. Apoi, prind a cânta un cântec nou, neauzit de nimeni până atunci. Și în fiecare an, în același timp și în același loc, îl cântă iarăși. Dar și atunci când celui căruia i-au consacrat cântecul i se întâmplă vreun rău sau când săvârșește o faptă nesăbuită, i se cântă. Astfel îi amintesc de cântecul de la nașterea sa. Iar când moare, se adună lume și cântă pentru ultima dată acel cântec, după care nimeni nu-l mai repetă... Este un popor mai mult decât înțelept, care simte că muzica este cântecul universului... De loc întâmplător faptul că MUZICA este unica artă care nu necesită tălmăcire. Dar mai există un cântec fascinant, unic, irepetabil! Un cântec-amintire-pomelnic, compus din nume. Un șir de nume ale unor oameni care nu mai sunt. E legenda filmului lui François Girard „The Song of Names”, consacrat evreilor exterminați întrun lagăr. Este cântat o dată în an, cinci zile la rând. Este un alt ritual impresionant!... Fiecare om, dar și fiecare creatură își are cântecul său, fiind creație în unicat a Marelui Creator. Mă va crede cine a auzit măcar o dată în viață sunetul armonios de o clipă a unui mugure când se desface. Toate poartă în sine o fulminantă exprimarea simfoniei Cosmice... De n-ar fi muzica, am deveni pustii pe dinăuntru. Doar că nu oricine poate să-și exprime prin cântec auzit de lume bucuria, tristețea, nostalgia, durerea, fericirea. De aceea, în fiecare neam se nasc voci deosebite, irepetabile. Noi fiind binecuvântați prin păsări cântătoare cu numele Maria: Maria Cebotari, Maria Bieșu și alte multe Marii... Pe Maria Bieșu am avut marele noroc s-o cunosc, ca să înțeleg de ce a venit în neamul nostru și care i-a fost menirea. Cântarea-i se reflectă în lacrima de pe chipul neamului. Prin vocea ei unică ne vedem și ne auzim sufletul. Maria Bieșu, cred, a fost mai mult o întruchipare a muzicii, decât om-femeie. Ea gândea prin muzică, vorbea, trăia prin cântec. Altfel, nu s-ar fi deosebit de alții. Ea a rămas în eternitatea Muzicii. Îi mulțumesc providenței că mi-a permis să-i ascult și să-i adun în cartea ”Viața mea e un turneu” cântecul destinului... Ave MARIA!”
