O nouă rundă de discuții între prim-ministrul Dorin Recean și reprezentanții asociațiilor de fermieri
Provocările din sectorul agrar pe fundalul crizei regionale și a protestului anunțat de Asociația „Forța Fermierilor” au fost abordate în cadrul unei noi runde de discuții la Casa Guvernului între prim-ministrul Dorin Recean și reprezentanți ai asociațiilor de fermieri din Republica Moldova, la care a participat și vicepremierul Vladimir Bolea.
Șeful Cabinetului de miniștri a menționat că Guvernul a alocat fonduri suplimentare în sprijinul agricultorilor afectați de criza economică regională și este antrenat, de asemenea, în identificarea soluțiilor pentru substituirea exporturilor și compensarea pierderilor suferite de agricultori.
„Odată cu izbucnirea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, au fost perturbate lanțurile logistice și circuitele economice stabilite. Acum, este nevoie să reorganizăm exporturile, să identificăm noi piețe de desfacere și, bineînțeles, să identificăm resurse financiare suplimentare pentru susținerea sectorului agricol. Autoritățile și-au îndeplinit angajamentul asumat de sporire a vitezei de procesare a cererilor de subvenționare. Examinăm și alte soluții în beneficiul agricultorilor”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.
Vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, a specificat că, în ultimele 2 săptămâni, au fost luate toate măsurile operaționale și de management, astfel încât Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a procesat peste 1100 de cereri de subvenționare, fiind distribuite peste 162 de milioane de lei. Alte 3500 de dosare urmează a fi examinate până la sfârșitul lunii iulie, urmând să fie alocate beneficiarilor peste 550 de milioane de lei.
Reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” au reiterat revendicările în legătură cu posibilitatea de extindere a programului de rambursare a TVA și majorarea spectrului de beneficiari. De asemenea, au solicitat compensarea costurilor de producere pentru fermierii mici și mijlocii în valoare de cel puțin 3.000 de lei per hectar, la culturile agricole de primă grupă.
Anterior, Guvernul a alocat fonduri suplimentare în sprijinul agricultorilor afectați de criza economică regională și este antrenat, de asemenea, în identificarea soluțiilor pentru substituirea exporturilor și compensarea pierderilor suferite de agricultori.
Astăzi, agricultorii au ieșit din nou la proteste. Fermieri din mai multe raioane ale țării s-au pornit cu tehnica agricolă spre Chișinău. Fermieri spun că sunt nemulțumiți de creșterea prețurilor la carburanți și de majorarea de aproape trei ori a dobânzilor la credite. Ei cer compensații mai mari pentru culturile compromise de secetă, precum și interzicerea importului de cereale din Ucraina.