Fostul ministru român de Externe, Bogdan Aurescu, a fost decorat cu „Ordinul de Onoare” de Maia Sandu
Fostul ministru de Externe al României, Bogdan Aurescu, a fost decorat cu „Ordinul de Onoare”. Decretul a fost semnat ieri de către președintele Maia Sandu.
„În semn de înaltă apreciere a contribuției aduse la consolidarea relațiilor dintre Republica Moldova și România și la fortificarea Parteneriatului Strategic dintre cele două state, precum și pentru susținerea parcursului european al țării noastre și promovarea intereselor comune în cadrul instituțiilor Uniunii Europene, domnului Bogdan-Lucian Aurescu, consilier pentru politică externă al președintelui României, ex-ministru al Afacerilor Externe al României, i se conferă „Ordinul de Onoare””, se menționează în decret.
Amintim că săptămâna trecută Guvernul României, condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu, a fost învestit de Parlament. Luminița Odobescu a fost numită în funcția de ministru de Externe.