Politic

Republica Moldova va prezenta Comisiei Europene contribuția actualizată la Pachetul de extindere pentru anul 2023

Aprobarea contribuției actualizate a Republicii Moldova la Pachetul de extindere al Comisiei Europene pentru anul 2023, precum și analizarea recomandărilor Comisiei Europene privind cererea de aderare a țării noastre la UE au fost printre subiectele discutate în cadrul ședinței Comisiei guvernamentale pentru Integrare Europeană, prezidată de premierul Dorin Recean.

gov.md
Sursa: gov.md

În ședință, premierul a salutat evoluțiile înregistrate în procesul de coordonare a contribuției țării noastre la pachetul de extindere și a chemat la consolidarea eforturilor pentru a pregăti materiale calitative.

„Solicit să prioritizăm subiectele pe domeniul de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană. Eficiența administrației noastre centrale de a furniza răspunsurile necesare Comisiei Europene va contribui la dinamizarea proceselor de integrare europeană”, a declarat Dorin Recean.

De această dată, contribuțiile țării noastre la pachetul de extindere sunt mai bune, a menționat ministrul de Externe, Nicu Popescu, subliniind necesitatea desemnării în fiecare instituție a unui reprezentant care să se ocupe exclusiv de subiectul integrării europene.

Amintim că, în aprilie curent, Republica Moldova a prezentat la Bruxelles prima contribuție la raportul privind extinderea Uniunii Europene, care va fi elaborat de Comisia Europeană până în luna octombrie a acestui an.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult