Social

Incident pe Aeroportul Internațional Chișinău: Un cetățean străin a sărit de pe scara avionului

Un incident, produs dimineața devreme pe Aeroportul Internațional Chișinău, a alertat autoritățile de frontieră. Un cetățean străin, care nu deținea acte valabile, a sărit de pe scara avionului. Persoana a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Viața acesteia se află în afara oricărui pericol, anunță Poliția de Frontieră. Totodată, inspectorii de frontieră comunică că au interzis intrarea în țară pentru acest cetățean.

realitatea.md
Sursa: realitatea.md

Incidentul a avut loc la ora 03:50, pe sensul de intrare în Republica Moldova.

„Acționând conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au luat decizia verificării unor pasageri de la ruta „Antalya-Chișinău” nemijlocit la scara aeronavei. Ca urmare, un cetățean străin a primit refuz de intrare în Republica Moldova pe motiv că nu deținea acte valabile și nici nu și-a putut justifica scopul vizitei în țara noastră”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.

Poliția de Frontieră a inițiat cercetări interne în vederea elucidării circumstanțelor în acest caz.

Inspectorii de frontieră anunță că pentru încălcarea regulilor de transportare a pasagerilor, compania aeriană riscă amendă contravențională de până la 300 de unități convenționale.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult