Economic

Dumitru Alaiba: „Avem anumite proceduri birocratice care descurajează angajarea cetățenilor altor țări”

În prezent, există anumite aspecte birocratice în legislație care descurajează angajarea cetățenilor străini. Prin inițiativa lansată privind simplificarea acestui proces, facem din Republica Moldova o țară prietenoasă și deschisă pentru investiții, a declarat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, în cadrul unei emisiuni de la TV8.

Dumitru Alaiba
Sursa: Dumitru Alaiba

„Anume din cauza deficitului de forță de muncă, economia noastră nu poate crește cu un ritm accelerat. Avem anumite proceduri birocratice care, în principiu, descurajează angajarea cetățenilor altor țări. Nu avem de ales. Noi trebuie să fim cât mai deschiși ca și economie. Noi suntem o economie mică, izolată în continent. Economie care are nevoie de o creștere accelerată. Noi avem nevoie de oameni care să lucreaze aici, în Republica Moldova. Astfe, trebuie să fie ușor să vii să muncești legal, să plătești impozitele”, a declarat Dumitru Alaiba.

Amintim că, în luna mai, Dumitru Alaiba a anunțat că autoritățile își doresc să elimine toate barierele artificiale din legislație și să deschidă piața muncii pentru cetățeni din alte state. Oficialul a lansat o inițiativă de modificare a legislației privind regimul străinilor. Proiectul de lege prevede ca, pe lângă cele 18 categorii de străini care deja pot lucra în țara noastră, să fie incluși și cetățenii care provin din cele 27 state membre ale Uniunii Europene, dar și din alte țări cu care avem potențial comercial și investițional. De asemenea, a fost propusă majorarea plafonului limită pentru studenții străini - de la 10 ore de muncă pe săptămână până la 30 de ore. Astfel, vor putea munci mai mult, doar în baza permisului de ședere provizorie pentru studii.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult