Social

Calendarul zilei // Acum un an, Republica Moldova a primit statutul de țară candidată la Uniunea Europeană

Radio Moldova vă prezintă calendarul zilei - cele mai importante evenimente din istorie, politică și cultură, pe care le consemnăm astăzi, 23 iunie

euneighbourseast.eu
Sursa: euneighbourseast.eu

1868: A fost patentată mașina de scris.

1961: A intrat în vigoare Tratatul asupra Antarcticii, elaborat în anul 1959. Tratatul bloca, pe o perioadă de 30 de ani, pretențiile oricărui stat la o suveranitate teritorială în Antarctica, unde cercetarea științifică este liberă, iar orice activitate cu scopuri militare este interzisă.

1990: Republica Moldova își declară suveranitatea de stat, iar astăzi este marcată Ziua Suveranității Republicii Moldova Potrivit istoricilor, Declarația a fost adoptată într-un context istoric complex, marcat de o paradă a suveranităților, proces care a cuprins întreg spațiul sovietic. Estonia prima și-a declarat suveranitatea în noiembrie 1988, fiind urmată de Lituania în aprilie 1989 și Letonia în iulie 1989. Între timp, Lituania și-a declarat independența de stat pe 11 martie 1990. Declarația de suveranitate fusese precedată de asemenea de cea a Georgiei din 26 mai 1990 și a Rusiei din 12 iunie 1990. Declarația de Suveranitate a fost prima victorie importantă a forțelor democratice în lupta de renaștere și eliberare națională. Documentul stipulează caracterul unitar și indivizibil al statului. Se stabilește că R.S.S. Moldova respectă statutul ONU și își exprimă adeziunea față de principiile acestei organizații, se declară o zonă demilitarizată, activ promovează consolidarea păcii și securității, este implicată direct în procesul de cooperare și securitate precum și în structurile europene. Declarația de Suveranitate a fost votată cu o singură abținere. La 23 iunie 1991, în ziua primei aniversări de la proclamarea suveranității Republicii Moldova, la Chișinău a fost pusă în circulație prima serie de mărci poștale, cu atributele statalității – Stema și Drapelul.

1992: Gangsterul american John Gotti a fost condamnat la închisoare pe viață.

2022: Republica Moldova a primit statutul de țară candidată la Uniunea Europeană. Ulterior, Comisia Europeană a înaintat 9 obiective pe care țara noastră trebuie să le îndeplinească pentru a iniția negocierile de aderare. Pe 17 iunie, Comisia Europeană s-a pronunțat în favoarea acordării statutului de candidat la UE atât Ucrainei, cât și Republicii Moldova. Colegiul Comisiei Europene a adoptat Opiniile pe marginea cererilor Republicii Moldova și Ucrainei de a deveni state membre ale UE. În cazul Georgiei s-a menționat că țara trebuie să îndeplinească anumite condiții înainte de a i se putea acorda statutul. Înainte de a-și acorda votul pentru ca Republica Moldova și Ucraina să primească statutul, pe 23 iunie, deputații europeni au votat în plenul Parlamentului European rezoluția prin care au cerut acordarea statutului de stat candidat Ucrainei și Republicii Moldova. Rezoluția a fost susținută cu 529 de voturi.

1972: S-a născut fotbalistul francez, Zinedine Zidane. A făcut istorie, atat la echipele sale de club pentru care a evoluat, cât și pentru naționala Franței, fiind totodată considerat urmașul lui Michel Platini. Zizou, cum i se mai spune, a debutat în fotbalul mare la echipa AS Cannes, apogeul carierei sale atingandu-l la echipa din capitala Spaniei, Real Madrid. A participat cu echipa națională la 6 turnee finale, câștigând două dintre ele și jucând o finală de campionat mondial, înscriind în total pentru naționala Franței 31 de goluri în cele 108 partide în care a evoluat. Evoluțiile sclipitoare de la Juventus l-au făcut celebru pe întreg continentul. Într-un final, Zidane a fost transferat la Real Madrid contra unei sume fabuloase ce constituia recordul pana la momentul actual în fotbal, 78 de milioane de euro. Aolo a avut colegi de echipa jucători legendari precum Ronaldo sau Roberto Carlos. În anul 2002, Zidane a castigat cu Real Madrid Liga Campionilor, în a cărei finală a reușit să-și înscrie un gol spectaculos. Zidane este considerat unul dintre cei mai buni fotbaliști europeni din ultimii 50 de ani, potrivit sondajului UEFA Golden Jubilee Poll. S-a retras în anul 2006 de la echipa națională, după Campionatul Mondial de Fotbal.

1984: Andreea Bălan, cântăreață română

1995: A murit medicul american Jonas Salk, creatorul vaccinului împotriva poliomielitei

Ziua internațională Olimpică

Ziua Internațională a Văduvelor

Citește mai mult