Reacția autorităților de la București după amenințarea Rusiei că aruncă în aer podul Giurgiulești
Ministerul de Externe de la București și premierul român Marcel Ciolacu au condamnat afirmațiile reprezentantului administrației ruse din regiunea Herson, care a susținut că armata rusă poate lovi podul de la Giurgiulești, dintre România și Republica Moldova.
„România condamnă ferm declarațiile așa-zisului „reprezentant” al Rusiei în Herson, regiune ucraineană ocupată ilegal de Rusia. Astfel de declarații la adresa Republicii Moldova care vizează și o parte a teritoriului României, aliat al NATO, sunt inacceptabile. Totodată, lovirea infrastructurii civile e crimă de război” este mesajul publicat ministerul Afacerilor Externe și de premierul Marcel Ciolacu, pe Twitter.
Mesajele de la București au venit după ce șeful administrației ruse al teritoriului ocupat din regiunea Herson, Vladimir Solido, a amenințat că Rusia ar putea ținti cu rachete podul de la Giurgiulești, după ce noaptea trecută a fost atacat cu rachete ucrainene podul Ciongar, care leagă regiunea Herson de Crimeea.