Social

Modul de stabilire și acordare a indemnizațiilor pentru achitarea facturilor la energie va fi ajustat

Regulamentul cu privire la atribuirea categoriilor de vulnerabilitate energetică și modul de stabilire și plată a compensațiilor pentru achitarea facturilor la energie va fi ajustat, potrivit unei decizii aprobate ieri de membrii Comisiei pentru Situații Excepționale.

Astfel, consumatorilor casnici, care au coeficientul R mai mare sau egal cu 15%, dar mai mic decât 35%, li se va atribui categoria de vulnerabilitate energetică medie, iar celor cu coeficientul R mai mic sau egal cu 15% - cea scăzută.

Totodată, gospodăriilor casnice cu un venit mai mare sau egal cu 5 mii de lei lei, care au indicat în cerere un venit total al familiei mai mic de 25% din costul estimat al energiei, li se va aplica cel mult categoria de vulnerabilitate medie.

Pentru revizuirea categoriei, consumatorii pot depune o solicitare la Ministerul Muncii și Protecției Sociale de modificare a cererii în Sistemul Informațional de Vulnerabilitate Energetică.

Din cerere nu vor putea fi excluși membrii gospodăriei casnice declarați în solicitarea inițială.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult