Externe

Turcia face apel la calm în Rusia și își exprimă disponibilitatea pentru a rezolva situația pașnic

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a avut sâmbătă o conversație telefonică cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, potrivit biroului președintelui turc. În timpul convorbirii au fost discutate cele mai recente evoluții din Rusia, a precizat biroul lui Erdoğan, transmite CNN, citat de Rador.

Recep Tayyip Erdoğan a subliniat importanța de a acționa cu decență și a declarat că Turcia este pregătită să-și facă partea pentru a rezolva situația într-un mod pașnic și calm, cât mai curând posibil. Kremlinul a confirmat, de asemenea, convorbirea, spunând că Recep Tayyip Erdoğan a promis "sprijinul său deplin" pentru Vladimir Putin.

„La inițiativa părții turce, Vladimir Putin a avut o conversație telefonică cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan", a declarat Kremlinul într-un comunicat de presă.

„Președintele Rusiei a informat cu privire la situația din țară în legătură cu o tentativă de revoltă armată. Președintele Republicii Turcia și-a exprimat sprijinul deplin pentru măsurile luate de conducerea rusă", se arată în comunicatul Kremlinului.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult