Deținătorii de patente de întreprinzător protestează în fața Guvernului
Mai mulți comercianți protestează în fața Guvernului împotriva anulării patentelor de întreprinzător. Manifestanții cer anularea deciziei potrivit căreia din data de 1 iulie, comercianții nu vor mai putea activa în baza patentei de întreprinzător.
Protestatarii scandează „jos mâinile de pe patentă”, „ nu vom ceda” și „vrem să muncim acasă”.
„Noi nu cedăm, nouă nu ne trebuie aparatul de casă. Trebuie de atras atenția la un singur lucru. Declarăm nesupunere civică și ieșim să muncim fără patente”, a spus o manifestantă.
În fața protestatarilor au ieșit câțiva reprezentanți ai Guvernului.
„Nimeni nu vă alungă din piață. Cum ați lucrat în piețele voastre așa și lucrați. Nu aveți nevoie nici de firmă, nici de contabil. Unicul lucru pe care se schimbă, ce ați făcut până acum și ce aveți de făcut este de la 1 iulie este să luați un aparat de casă, care costă 5 mii de lei. Noi vă dăm 10 mii de lei, vă cumpărați aparate de casă, de alte 5 mii de lei vă luați ce vă trebuie pe lângă taraba dumneavoastră”, a explicat secretarul de stat din cadrul Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Viorel Garaz.
Amintim că de la începutul lunii viitoare comercianții nu vor mai putea activa în baza patentei de întreprinzător. Tot de atunci, persoanele, care doresc să își schimbe activitatea în bază de patentă pe cea individuală vor primi subvenții din partea statului prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului pentru ca această perioadă de tranzit să fie cât mai rapidă și ușoară pentru antreprenor, a precizat pentru Radio Moldova ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.