UE ar putea suspenda taxele vamale de import pentru șapte produse moldovenești pentru încă un an
Comisia pentru comerț internațional din Parlamentul European a votat marți regulamentul care prevede prelungirea cu un an a suspendării taxelor și cotelor de import aplicabile produselor exportate din Republica Moldova către Uniunea Europeană, a anunțat eurodeputatul Siegfried Mureșan.
„Urmează votul final pe acest regulament în plenul Parlamentului pe care îl vom da în sesiunea programată la începutul lunii iulie. În felul acesta, ne asigurăm că noua decizie este adoptată la timp, înainte de a expira hotărârea în vigoare de suspendare a taxelor de import, adică 24 iulie 2023”, a declarat europarlamentarul Siegfried Mureșan.
Oficialul a punctat că războiul din Ucraina a afectat puternic economia din Republica Moldova, iar produsele moldovenești, care erau exportate spre est, prin tranzitarea Ucrainei, au rămas fără piață de desfacere. „Tocmai de aceea, în 2022, am hotărât la nivel european să suspendăm taxele de import și să ridicăm cotele la cele șapte categorii de produse care fac obiectul cotelor tarifare: tomatele, usturoiul, strugurii de masă, merele, cireșele, prunele și sucul de struguri”, a punctat Mureșan.
Potrivit eurodeputatului, accesul pe piața europeană a ajutat semnificativ Republica Moldova în ultimul an, „în ansamblu, exporturile din Moldova către UE au crescut de la 1,8 miliarde de euro în 2021 la 2,6 miliarde de euro în 2022”.
La începutul lunii mai, Comisia Europeană a propus prelungirea cu un an a suspendării taxelor și cotelor de import la exporturile moldovenești către Uniunea Europeană.