NATO își exprimă deschiderea pentru dezvoltarea parteneriatului cu Republica Moldova
NATO este deschisă pentru dezvoltarea parteneriatului cu Republica Moldova prin proiecte destinate consolidării capacităților de apărare ale statului nostru, a declarat asistentul adjunct al Secretarului General NATO pentru Operații, Burcu San, în cadrul unei întrevederi, la Chișinău, cu ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.
Cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii cu privire la situația de securitate regională și sprijinul acordat țării noastre în contracararea amenințărilor hibride și necesitatea dezvoltării unui mecanism de combatere a dezinformării și propagandei.
Totodată au discutat despre prioritățile de modernizare ale instituției militare, cu accent pe consolidarea capacităților de apărare ale țării și intensificarea participării în misiuni internaționale de menținere a păcii.
Ministrul Anatolie Nosatîi a mulțumit, pe această cale, oficialei pentru asistența acordată de Alianța Nord Atlantică în cadrul diferitor proiecte destinate transformării și modernizării Armatei Naționale, precum și pentru expertiza oferită de-a lungul anilor la elaborarea și implementarea documentelor de politici în domeniu.