Politic

Maria Zaharova, indignată de intenția Chișinăului de a reduce numărul de diplomați de la Ambasada Rusiei. Reacția MAEIE

Numărul diplomaților de la Ambasada Rusiei din Chișinău este justificat și nu necesită a fi redus, a declarat astăzi, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, într-un comunicat. În același timp, Maria Zaharova este indignată de faptul că autoritățile moldovenești intenționează să reducă numărul de diplomați doar de la Ambasada Rusiei de la Chișinău fără a se aplica aceeași măsură și în cazul ambasadelor occidentale. Drept reacție, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a comentat că în relațiile cu partenerii externi, autoritățile Republicii Moldova acționează doar în baza intereselor sale naționale.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a justificat prezența numărului mare de diplomați ruși în Republica Moldova prin faptul că la noi în țară locuiesc peste 200 de mii de cetățeni ruși. Aceasta a mai spus că nu există un acord bilateral care să reglementeze numărul de personal al misiunilor diplomatice dintre cele două țări.

Maria Zaharova s-a arătat indignată de faptul că autoritățile moldovenești intenționează să reducă numărul de diplomați doar de la Ambasada Rusiei de la Chișinău fără a aplica aceeași măsură și în cazul ambasadelor occidentale.

În context, reprezentanta Ministerului rus de Externe a acuzat Chișinăul că desfășoară o campanie împotriva Rusiei și dorește să distrugă relațiile dintre cele două țări.

Drept reacție, consilierul pentru comunicare al Ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Igor Zaharov, a declarat pentru Radio Moldova că relațiile moldo-ruse au fost afectate în mod vizibil în urma războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, care a avut impact și pentru țara noastră.

„În relațiile cu partenerii externi, autoritățile Republicii Moldova acționează reieșind din interesele naționale ale țării noastre. Este cunoscut faptul că relațiile moldo-ruse sunt afectate considerabil, urmare a declanșării de către Federația Rusă a agresiunii militare împotriva Ucrainei și a tuturor consecințelor negative ale acesteia, inclusiv pentru Republica Moldova. Autoritățile moldovenești rămân hotărâte de a contracara acțiunile destabilizatoare ale Federației Ruse îndreptate împotriva țării noastre”, a declarat Igor Zaharov.

Precizăm că Republica Moldova are șase diplomați în Federația Rusă, în timp ce autoritățile ruse au 40 de diplomați în țara noastră.

Amintim că, anterior, președintele parlamentului, Igor Grosu, a declarat la o emisiune de la Jurnal TV, că autoritățile de la Chișinău examinează posibilitatea de a reduce corpul de diplomați ruși acreditați în Republica Moldova. Numărul acestora va fi egal cu cel al diplomaților moldoveni acreditați în Federația Rusă. Igor Zaharov, a precizat pentru postul nostru de radio că, ulterior, Ministerul Afacerilor Externe va veni cu detalii la acest subiect.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult