IGSU: Persoanele cele mai expuse înecului în bazinele acvatice sunt cele care consumă alcool
Persoanele cele mai expuse înecului în bazinele acvatice sunt cele care consumă alcool. Pentru a preveni astfel de tragedii, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a lansat astăzi, în Parcul Valea Morilor, o campanie de informare și sensibilizare a cetățenilor. Salvatorii au făcut și o demonstrație pe malul lacului.
Un caz de înec a fost simulat astăzi pe lacul din Parcul Valea Morilor. Salvatorii au demonstrat cum poate fi acordat primul ajutor unei persoane expuse înecului. Potrivit șefului adjunct al Direcției generale prevenție, Dumitru Vieru, băuturile alcoolice sunt principala cauză a înecurilor, la care se adaugă neatenția părinților care-și lasă copiii nesupravegheați.
,,În timpul sezonului estival, în perioada de vară foarte mulți copii sunt lăsați singuri acasă, rămân nesupravegheați, iar în zonele rurale intră în apă. De la începutul sezonului avem cinci copii care au decedat în locurile neamenajate. Locurile special amenajate sunt de trei tipuri: stațiile de salvare pe apă în zonele de agrement cu o suprafață de 500 metri pătrați, avem posturi de salvare pe apă care au suprafețe mai mici până la 100 metri și posturi de observare care sunt dotate cu un singur salvator, o persoană specializată care are colac de salvare, vestă și o barcă. Pe teritoriul Republicii Moldova avem 19 stații de salvare pe apă. În urma analizelor efectuate de către IGSU, s-au stabilit 162 de zone locale de recreere în care se practică scăldatul. În aceste zone lipsesc stații, posturi de salvare sau de observare”, a declarat Dumitru Vieru.
Un om poate fi salvat în șase minute din momentul scufundării în apă, de aceea este foarte important ca, atât salvamarii, cât și persoanele din preajmă bazinelor acvatice, să știe cum poate fi acordat primul ajutor, spune salvamarul de la stația centrală de salvare, din Parcul Valea Morilor, Sergiu Ungureanu.
,,De obicei înecul nu este zgomotos, de aceea salvatorii trebuie să fie mereu cu ochii în patru. Avem în dotare binoclu care ne permite să observăm persoana în stare de ebrietate chiar de pe mal. Salavatorii au 6 minute la dispoziție din momentul în care persoana s-a dus sub apă, deoarece doar 6 minute creierul poate să reziste fără oxigen. Cel mai important este să depistăm persoana de ebrietate la mal, înainte ca ea să intre în apă. Aceasta necesită foarte multă atenție pentru că semnalele de avertizare sunt foarte puține’’, a specificat Sergiu Ungureanu.
În timp ce unii oameni spun că știu cum să acorde primul ajutor în caz de înec, afirmând că chiar au salvat mai multe vieți, alții ne-au declarat că nu cunosc.
,,Am fost pe cale să mă înec, dar am scăpat. Fiind la sat am învățat să înot foarte bine. Au fost cazuri când am salvat o fetiță. Nu știam regulile sau cu ce o pot ajuta, am apucat-o cum am putut și am scos-o din apă. S-a învinețit puțin la gură și ne-am sperit toți. Acum am mai multă experiență”
,,La început îmi era frică, dar acum a început să frecventeze ore la piscină cu antrenor și am văzut schimbări vizibile, frica dispare cu timpul pentru că și el se simte mai bine în apă.’’
Totodată, părerile sunt diferite și o mama ne-a relatat că nu le permite copiilor să intre în apă.
,,La scăldat nu mergem, nu le permit copiilor la scăldat, mai ales în lacuri”.
Potrivit datelor IGSU, de la începutul perioadei estivale salvamarii din țară au salvat de la înec 53 de persoane. Totodată, din cauza nerespectării regulilor de comportament pe apă, în această perioadă 7 persoane și-au pierdut viața, dintre care 5 sunt copii.